pumpkinseeds & contradictions

Petreceri pentru copii

2011-06-29T12:44:00.000-07:00

Petreceri pentru copii foarte vesele au loc atunci cand personajele de poveste isi fac aparitia fermecata pe Pamant. Au calatorit zile intregi pentru a ajunge alaturi de micuti, luand cu ei praful magic al zanelor cu care vor inveseli imediat atmosfera!
       Culoarea preferata este descrisa pe hainele lor lasand sa curga in voie detaliile frumoaselor vesminte cu care sunt invaluite aceste magice personaje.
       S-au aranjat pentru a fi prezenti cu totii hotarand ca e vremea sa iasa din poveste si sa se alature copiilor in petreceri. Asa isi vor unii visele si vor putea crea impreuna o lume de neatins, o lume in care spiridusii sunt prezenti in orice colt, cavalerii si printesele sunt veseli si dornici sa ii picteze pe doritori pe fata.
       Cavalerii magici sunt deghizati in clovni si modeleaza cu maiestrie folosind baloane: caini, pisici si vestitele sabii pentru lupte cu viteji!

Traduceri autorizate si legalizate

2011-04-26T05:10:00.000-07:00

Numerele 38, 39, 40 aparţineau toate hote-lului Balaclava. Poirot urcă scările şi împinse uşa de la intrare. Era întuneric şi mirosea a varză şi a scrumbie afumată de la micul de-jun. La stînga, o masă de mahon cu o crizan-temă tristă pe ea. Deasupra traduceri legalizate mesei era o eta-jeră mare pe care erau îngrămădite scrisorile. Poirot privi gînditor cîteva minute.   împinse uşa din dreapta sa. Dădea într-un fel de hol cu mese mici şi scaune acoperite cu creton în culori triste. Trei doamne în vîrstă şi un bă-trîn cu înfăţişare neîngrijită ridicară capetele şi se uitară la intrus cu priviri răuvoitoare. Hercule Poirot roşi şi se retrase.
Merse mai departe pe coridor şi ajunse la casa scării. Ladreapta se ramifica un alt co-ridor, în unghi drept către ceea ce era cu si-guranţă sala de mese. Puţin mai departe, pe coridor era o uşă pe   care scria   „Birou".   In aceasta bătu Poirot. Neprimind traduceri autorizate nici un răs-puns, deschise uşa şi privi înăuntru.   în   ca-meră se afla un birou mare acoperit cu hîrtii, dar nu era nimeni înăuntru. Se   retrase   în-chizînd uşa în urma lui. Intră în sala de mese. Aici, o fată   cu   înfăţişare   tristă,   într-un şorţ murdar, îşi tîrşîia picioarele în jurul me-sei, ducînd un coş din care scotea şi   aranja pe masă furculiţe şi cuţite.
—    Scuzaţi, pot s-o văd pe doamna directoare ?
Fata îl privi cu ochii lipsiţi de expresie.
—    N-am idee.
—    Nu e nimeni în birou.
—    Aha, n-am idee unde-ar putea fi.
—    Poate — spuse Poirot insistent dar răb-dător — ai putea să afli.
Fata suspină. După ce că avea o zi proastă, se vedea împovărată şi cu o sarcină în   plus.
—    Bine — spuse trist — să văd ce pot face.
Poirot îi mulţumi şi reveni în hol. Privea traduceri legalizate etajera pentru scrisori cînd un foşnet şi un miros puternic de violete de Devonshire anunţară sosirea directoarei.
Mrs. Harte era plină de bunăvoinţă.
—    îmi pare rău că n-am fost în birou. Că-utaţi o cameră ?
—    Nu tocmai — murmură Poirot — mă întrebam dacă prietenul meu, căpitanul Cur-tis, a locuit recent la dumneavoastră.
—    Curtis, căpitan Curtis, unde am mai auzit numele ăsta ?
Poirot n-o ajută.
Ea clătină din cap afectată.
—    înseamnă că n-a stat la dumneavoas-

Traducere araba

2011-04-26T05:07:00.000-07:00

care i-o înmînă lui Poirot   în modul cel mai solemn, privindu-1 plină de speranţă. Poirot o privi cu atenfcie.
—    Mais oui, a fost într-adevăr tăiată. Cele două femei îl priveau nesigure.
—    O voi păstra — zise Poirot.
Solemn, o puse în buzunar. Cele douâ femei răsuflară uşurate. Făcuse traducator araba exact ceea ce se aş-teptase de la el.
Era în obiceiul lui Poirot să nu lase nimic neverificat.
Deşi părea improbabil ca Miss Carnaby să tie altceva decît femeia prostuţă şi cam slabă de minte care se arăta, Poirot făcu în aşa fel încit traduceri araba romana sâ pună cîteva întrebări unei doamne des-tul de lipsite de amabilitate, nepoata defunc-tei Lady Hartingfield.
— Amy Carnaby — spuse Miss Maltra-vers — sigur, mi-o amintesc perfect. Avea su-flet bun şi i se potrivea mătuşii Iulia ca o mă-nuşă. Devotată cîinilor şi excelentă la citit cu voce tare. Plină de tact, nu contrazicea nicio-d.ată un om bolnav. Dar ce i s-a întîmplat ? Sper că n-are nici un fel de necazuri. I-am dat cam acum un an pentru traduceri araba o doamnă,... un nume care începe cu H.
Poirot îi explică in grabă că Miss Carnaby cra încă pe postul ei. Avusese însă nişte neca-zuri cu un cîine pierdut.
—    Amy Carnaby e nebună după ciini. Mătuşa mea a avut un pechinez. 11-a lăsat ei cînd a murit şi Amy era cu totul îndrăgostită de el.
Cred că i s-a rupt inima cînd a murit. Da, da, un suflet bun... deşi nu tocmai o intelectuală.
Hercule Poirot fu de acord că Miss Carnaby n-ar fi putut în nici un caz fi numită o inte-lectuală.
Următoarea grijă a lui Poirot a fost să-l descopere pe traduceri romana araba îngrijitorul parcului căruia i se adresase Miss Carnaby în acea după-amiază fatală. Reu?i fără nici o dificultate. Omul îşi amintea incidentul.
—    O doamnă intre două vîrste, traduceri legalizate araba destul de solidă, arăta bine, îşi pierduse pechinezul. O cunoşteam bine, din vedere, venea adeseori cu căţelul. Am văzut-o venind cu el. Era distrusă cînd i-a pierdut. A venit la mine să afle dacă am văzut pe cineva cu un pechinez ! Asta-i bună ! Parcul e plin de cîini de toate felurile: terrieri, pechinezi, cîini de-ăia nemţeşti ca nişte cîrnaţi, chiar şi Barzaia, avem de toate.
Eu n-aş putea deosebi traduceri autorizate araba un pechinez de altuî.
Hercule Poirot dădu gînditor din cap. Apoi plecă spre Bloomsbury Road.

Firma contabilitate

2011-04-26T05:01:00.000-07:00

Ingrozitor — murmură — cît pot fi de cruzi oamenii !
—. Scria — continuă Lady Hoggin. — că, dacă banii vor fi trimişi imediat, Shan Tung va fi înapoiat în aceeaşi seară viu şi nevătă-mat, dar că, dacă anunţ poliţia, Shan Tung va fi acela care va avea de suferit.
Miss Carnaby murmură cu ochii in lacrimi :
—    Mi-e atît de teamă chiar şi acum, deşi bineînţeles că domnul Poirot nu e chiar de la poliţie.
—    Vedeţi, domnule Poirot — interveni Lady Hoggin îngrijorată — va trebui să fiţi foarte atent.
Hercule Poirot se grăbi să-i alunge îngrijo-rarea.
—    Dar nu sînt de la poliţie. Cercetările mele vor fi foarte discrete. Puteti fi sigură că Shan Tung va fi în deplină siguranţă. Vă garantez eu.
Amîndouă doamnele părură uşurate de acest cuvînt magic.
—    Aveţi scrisoarea ?, întrebă Poirot.
Lady Hoggin clătină din cap :
—    Nu. Mi s-a spus să pun scrisoarea ală-turi de bani.
—    Şi asa aţi făcut ?
—    Da. '
—    Hm, păcat !
Miss Carnaby interveni vioi :
—    Dar mai am lesa. S-o aduc ?
Părăsi camera. Hercule Poirot profită de ab-senţa ei pentru a pune cîteva întrebări pline de miez.
—    Amy Carnaby... Oh, e foarte cumsecade. Suflet bun, deşi-cam prostuţă. Am avut mai multe doamne de companie şi toate au fost la fel de proaste, proaste de tot. Dar Amy este devotată lui Shan Tung şi a fost teribil de afectată de intîmplare — era şi normal să fie — dacă umblă creanga după cărucioare în loc să vadă de micul sufleţel. Fetele astea bătrîne sînt toate la fel, sînt nebune după copii. Sînt convinsă că nu are nimic de-a face cu răpirea.
—    Nu pare să aibă — fu de acord Poirot. Totuşi cîinele a dispărut cînd era sub suprave-gherea ei, deci trebuie să ne convingem de onestitatea ei. E de mult la dumneavoastră ?
—    Aproape un an. A avut referinţe excelente. A fost la Lady Hartingfield pînă la moartea acesteia, 10 ani, cred. După asta şi-a îngrijit pentru un timp sora invalidă. Este într-adevăr un om bun, dar tare prostuţă, cum v-am mai spus.
Amy Carnaby se întoarse chiar în acel mo-ment, gîfîind uşor, aducînd o lesă tăiată, pe

Foraje puturi

2011-04-26T04:59:00.000-07:00

A fost într-adevăr îngrozitor, îngrozitor.
—    Vă rog să-mi povestiţi faptele !
—    Ei bine, iată cum a fost : Shan Tung ie-şise să-şi facă plimbarea obişnuită, în parc, cu Miss Carnaby.
—    Oh, săraca de mine, a fost greşeala mea, interveni foraje doamna de companie, cum am putut fi atît de proas'.ă, de neglijentă !
Lady Hoggin spuse acru :
—    Nu vreau să-ţi reproşez-nimic Miss Carnaby, dar sînt sigură că ar fi trebuit să fii mai atentă.
Poirot îşi mută privirea la doamna de com-panie : ;
—    Cum s-a întîmplat ?
Miss Carnaby izbucni volubilă şi agitată :
—    A fost cu totul extraordinar, absolut extraordinar ! Eram lîngă aleea cu flori. Shan Tung mergea înainte, bineînţeles ; alergase puţin prin iarbă şi mă pregăteam să mă întorc a:asă, cînd, atenţia mi-a fost atrasă de un copilaş într-un căruţ, un copil atît de foraje puturi apa drăgâlaş, zîmbitor, cu obrăjorii roz, cu buclite... N-am putut realmente să reaifct să nu-i vorbesc bonei şi să n-o întreb cîţi ani avea copilul, 17 luni mi-a răspuns, dar sînt sigură că n-am vorbit cu ea mai mult de un minut sau d6uă. şi, brusc, am privit în jos şi Shan nu mai era. Lesa fusese tăiată.
—    Dacă ţi-ai fi văzut de îndatoririle dumitale — interveni Lady Hoggin — nimeni n-ar fi putut să se furişeze şi să-ţi taie lesa.
Miss Carnaby părea gata să izbucnească în lacrimi. Poirot spuse grăbit :
—    Şi, după aceea ce s-a mai întîmplat ?
—    Am căutat peste tot. Am strigat. Am în-trebat pe paznicul parcului dacă văzuse pe ci-neva ducînd în braţe un pechinez, dar nu ob-servase nimic ; şi nu mai ştiam ce să fac, aşa că am continuat să caut, dar, în cele din urmă, a trebuit să mă întorc acasă.
Miss Carnaby s-a oprit fără suflare. Poirot îşi putu imagina destul de bine scena care ur-mase. . — Apoi aţi primit scrisoarea ? Lady Hoggin reluă povestea.
—    A doua zi dimineaţă, cu prima poştă.
Scria că, dacă vreau să-1 mai văd pe Shan Tung viu, trebuie foraje puturi să trimit 200 de lire, în bancnote de 1 liră, într-un pachet pe adresa căpitanului Curtin în Bloomsbury Road 38.
Mai scria că, dacă banii vor fi însemnaţi sau poliţia informată, atunci,... ei bine, atunci lui Shan Tung i se vor tâia urechile şi coada. Miss Carnaby începu să se smiorcăie.

Scoala de soferi

2011-04-26T04:39:00.000-07:00

Hm, mormăi Sir Joseph, n-ai mai fi vor-bit de fericire dac-ai fi fost şi ai fi aflat că fe-meile sînt nişte creaturi ciudate. Nevastă-mea se isterizează la simpla pomenire a cuvîntului poliţie. I-a intrat în cap că preţiosul Shan Tung va păţi cine ştie ce dacă merg la poliţie. Nici nu scoala de soferi vrea să audă. Aş zice că nici pe dumneata nu te vede cu ochi buni. Dar am fost ferm şi, în cele din urmă, a acceptat. Ţineţi însă seama că ei nu-i place chestia asta.
—* Observ — murmură Poirot — că sînt în-tr-o situaţie cam delicată.
Poate s-ar schimba situaţia dacă aş vedea-o pe sotia dumneavoastră spre a obţine cîteva amănunte de la ea, asigurînd-o în acelaşi timp că favoritul ei va fi în siguranţă.
Sir Joseph aprobă şi se ridică în picioare.
—    Vă voi conduce chiar acum.
într-un salon mare şi călduros stăteau cîouă femei.
Cînd Sir Joseph şi Hercule Poirot intrară, un mic pechinez le sări înainte lătrînd furios, încurcîndu-se periculos printre picioarele lui Poirot.
—    Shan, Shan, vino aici ! Vino la mama iubiţel ! Ridică-1, Miss Carnaby !
Cealaltă femeie sări grăbită, iar Hercule Poirot murmură :
—    Un adevărat leu...
Cu răsuflarea tăiată, cea care-1 culesese pe Shan Tung aprobă :
—    Da, într-adevăr, un bun cîine de pază.
Nu se teme de nimic şi de nimeni. Un băieţel adorabil.
După ce făcu prezentările de rigoare,   Sir Joseph spuse :
—    Domnule Poirot, vă las să vă faceţi treaba şi cu o înclinare a capului părăsi încăperea.
Doamna Hoggin era o femeie solidă cu pă-rul de un roşu stins. Doamna de companie, nervoasa Miss Carnaby, era durdulie şi priete-noasă, între 40 şi 50 de ani. O trata pe Lady Hoggin cu mare respect şi era evident înfrico-şată de aceasta.
—    Povestiţi-mi, Lady Hoggin, toate împrejurările în care s-a petrecut abominabila crimă.
Lady Hoggin se înroşi.
—    Sînt fericită să vă aud vorbind aşa, domnule Poirot. Pentru că într-adevăr o crimă a fost. Pechinezii sînt foarte sensibili, ca nişte copii. Sârmanul Shan Tung ar fi putut muri de frică dacă nu de altceva.
Miss Carnaby interveni cu răsuflarea tăiată

Aprobare de plata

2011-04-26T04:36:00.000-07:00

—    încep să înţeleg de ce mi-ai fost recomandat dumneata. Eşti un tip şiret, .domnule Poirot.
—    Ce-ar fi să-mi povestiţi faptele — mur-mură Poirot. Cînd a dispărut cîinele ?
—    Exact acum o săptămînă.
—    Şi, bănuiesc, soţia dumneavoastră este disperată.
Sir Joseph se holbă la el şi şpuse :
—    Nu înţelegi ? Cîinele a fost înapoiat !
—    înapoiat ? Permiteţi-mi să-ntreb atunci, care-i rolul meu aici. Sir Joseph se înrOşi de furie :
—    Pentru că, să fiu al dracului dacă vreau să fiu escrocat ! lată de ce, domnule Poirot,
am să vă spun întreaga tărăşenie. Cîinele a fost furat acum o săptămînă, şterpelit în Kensington Garden, pe cind era la plimbare cu doamna de companie a nevesti-mi. A doua zi, nevestei mele i s-au pretins 200 de lire. Ce ziceţi de asta — 200 de lire ! Pentru blestemata aia de brută mică şi schelălăitoare, care ţi se încurcă mereu printre picioare.
—    Natural că n-aţi aprobat plata unei asemenea sume' — murmură Poirot.
—    Sigur că nu, mai bine zis n-aş fi aprobat dacă aş fi ştiut ! Milly, soţia mea, ştia asta foarte bine. Nu mi-a spus nimic. A trimis pur si simplu banii, în bancnote de o liră, aşa cum se cerea în scrisoare, la adresa indicată.
—    Şi cîinele a fost inapoiat ?
—    Da. Chiar în seara aceea a sunat soneria şi bruta aia mică se afla pe treptele de la in-trare. Prin apropiere nici picior de om.
—    Clar. Continuaţi !
—    Apoi, bineînţeles câ Milly mi-a mărturi-sit ce făcuse, iar eu mi-am cam pierdut cum-pătul. M-am calmat însă la scurt timp — fapta fusese comisă şi, de fapt, nu te poţi aştepta de la o femeie să procedeze cu mai mult bun simţ — şi aş putea spune că aş fi lăsat totul să'treacă de la mine dacă n-ar fi fost întîlni-rea de la club cu Samuelson.
—    Da?
—    Afurisit să fiu dacă banda asta nu e al dracului de eficientă !
Exact acelaşi lucru 1-a păţit şi el. 300 de lire au stors de la nevastă-sa. Ei bine, asta-1 cam prea de tot ! Am hotărît că lucrurile nu mai pot să meargă aşa. Am trimis după dumneatâ.
—    Dar lucrul cel mai bun (şi cel mai puţin costisitor) ar fi fost să chemaţi poliţia.
Sir Joseph îşi frecă nasul şi spuse :
—    Sînteţi căsătorit, domnule Poirot ?
—    Ferească sfintul, n-am avut fericirea.

Falsa modestie

2011-04-26T04:26:00.000-07:00

Sir Joseph continua :
—    Să n-o mai lungim. N-am luat-o razna.
Domnule Poirot, multă lume ar lăsa treaba baltâ. Ar uita-o ca pe o datorie veche. Dar Joseph Hoggin nu procedează aşa. Sînt un om bogat şi, ca să zic aşa, nu două sute de lire ontează.
—    Vă felicit, strecură încet Poirot.
—    Eh?
Sir Joseph se opri o clipă. Ochii mici se apropiară şi mai mult. Apoi reluă :
—    Asta nu înseamnă că am obiceiul să arunc cu banii. Ceea ce doresc plătesc. Plă-tesc însă preţul pieţei, nici un ban mai mult.
—    Vă daţi seama — spuse Poirot — că ono-rariul meu va fi mare.
—    Da, da, dar asta — Sir Joseph îl privi cu şiretenie — este o chestiune fără importanţă.
—    Eu nu mă tocmesc. Sînt un expert. Pen-tru serviciile unui expert trebuie să plătiti.
—    Ştiu — spuse Sir Joseph cu francheţe — dumneata eşti foarte priceput în astfel de afa-ceri. Am făcut cercetări şi mi s-a spus că sin-te(i cel mai bun. Vreau să ajung la esenţa pro-blemei şi nu să mă tocmesc. De aceea am ape-lat la dumneata.
—    Aţi fost norocos.
Sir Joseph mîrîi.
—    Extrem de norocos — reluă Poirot pe un ton hotărît. Sînt, fără falsă modestie, la apo-geul carierei mele. De altf el intenţionez sa mă retrag, să trăiesc la ţară, să călătoresc din cînd in cînd ca să văd lumea, ori, poate, să-mi cul-tiv grădina dind o atenţie deosebită îmbună-tăţirii dovlecelului. Magnifice'legume, dar lip-site de aromă. De fapt nu asta vreau să spun. Doresc doar să vă comunic că, înainte de re-tragere, accept 12 cazuri, nici mai mult nici mai puţin, „Muncile lui Hercule", autoimpuse, dacă pot spune aşa. Cazul dumneavoastră, Sir Joseph, este primul dintre ele. Am fost atras de acest caz — suspină el —, de izbitoarea lui lipsă de importanţă.
—    Importanţă ? — interveni Sir Joseph.
—    Lipsă de importanţă am spus. S-a apelat lâ mine în nenumărate cazuri : să cercetez crime, morţi subite, jafuri, furturi de bijuterii. Este pentru prima oară cînd sînt solicitat să-mi pun în valoare talentul ca să elucidez râpirea unui căţel.
—    Mâ surprinde — mormăi Sir Joseph — aş fi zis că nu se mai termină cu bîrîielile fe-meilor legate de dispariţia diverşilor căţei.
—    E adevărat. Dar este pentru prima oară cînd sînt solicitat»de soţ într-un asemenea caz.
Sir Joseph îşi îngustă ochii admirativ :

Caine pechinez

2011-04-26T04:16:00.000-07:00

Un pechinez ! Mai ales visul pe care-1 avusese noaptea trecută. Părăsea Palatul Buc-kingham după ce fusese felicitat şi i se mulţu-mise personal, cînd valetul venise şi-i adusese ciocolata. îi stăteau pe limbă cuvinte pline de venin. Nu le rosti însă pentru câ, graţie vitezei şi ze-lului cu care bătea la maşină. Miss Lemon tot nu le-ar fi auzit.
Cu un mormăit de dezgust culese scrisoarea de deasupra micului teanc aflat la marginea biroului.
Da, era exact ce spusese Miss Lemon. O adresă din City, o scrisoare scurtă şi fără în-florituri, o scrisoare de afaceri. Subiectul : ră-pirea unui pechinez. Un căţel din aceia cu ochii bulbucaţi, jucăria super-răsfătată a vre-unei cucoane bogate. Poirot încreti buzele în timp ce citea.
Nimic neobişnuit. Nimic straniu. Ba da, da, un mic amănunt, Miss Lemon a avut dreptate. Un mic amănunt într-adevăr ciudat.
Hercule Poirot se aşeză. Citi scrisoarea în-cet. cu atenţie. Nu era cazul pe care şi-1 dorea, nu era genul de caz pe care şi-1 promisese. Nu era mci pe departe un caz important. Era chiar cu totul lipsit de importanţâ. Nu era — şi aici era baza obiecţiei sal'e — o „muncă a lui Hercule".
Din nefericire era curios. Da, realmente curios.
Ridică vocea ca să se facă auzit de Miss Le-mon în ciuda zgomotului maşinii de scris.
— Sună-1 pe Sir Joseph Hoggin — spuse şi aranjează-mi o întîlnire la el la birou, aşa cum sugerează.
Ca de obicei, Miss Lemon avusese dreptate.
— Sînt un om cinstit, domnule Poirot, — spuse Sir Joseph Hoggin.
Hercule Poirot făcu un gest evaziv care su-gera (dacă voiai s-o iei aşa) admiratia pentru situatia solidă a carierei lui Sir Joseph şi apre-cierea modestiei cu care acesta vorbea despre sine. Dar putea fi şi dispreţul pentru o astfel de afirmaţie. în orice caz, nu dădea glas gîn-dului ascuns al lui Poirot, şi anume acela că Sir Joseph era, în cea mai obişnuită acceptie a cuvîntului. un om urît. Ochii lui Hercule Poirot se opriră in mod critic asupra fălcilor umflate, ochilor porcini, nasului borcănat şi asupra gurii cu buze strînse. Efectul general îi imintea de ceva sau de cineva, dar pentru mo~ ment nu-şi putea aminti de ce. Amintirea pil-pîia vag. Cu mult timp în urmă. în Belgia, ceva, sigur în legatură cu săpur

Day 23 and I've Lost 7 Pounds with Alli

2011-02-02T10:58:00.001-08:00

Okay, I admit I was very, very discouraged a few days ago. I had been stuck at 145 pounds for what seemed like forever and frankly it was making me question my current approach to weight loss. But after recommitting myself to my weight loss goals I was rewarded with the number 143 flashing back at me when I stepped on the scales this morning. 7 pounds down and only 33 to go.
I absolutely credit Alli for keeping me on track with my diet even on my bad days. Knowing that there could be embarrassing repercussions for cheating has kept me from chucking it all and trying to eat an entire cheesecake to console myself.

Can Your Friends Make You Fat?

2011-02-02T10:57:00.000-08:00

Researchers writing in the New England Journal of Medicine say they may have found a possible explanation for the obesity epidemic: Fat is contagious.

Studying more than 12,000 people linked to a long-running study of heart disease based in Framingham, the researchers found that an individual's chances of becoming obese increased by 57 percent if someone they consider a friend grew obese.

If the friendship was close and mutual and one person became obese, the other's risk soared by 171 percent. The study found similar, but smaller influences between siblings and spouses, but neighbors who aren't friends had no effect.

Surprisingly, obesity seemed to spread even if friends were geographically distant.

Supposedly because the study looked at relationships over time, the researchers were able to exclude cases in which obese people chose overweight friends, and therefore were able to make a stronger case for the effect.

As if there weren't enough social stigma already for women who are overweight now there's medical research justify the societal shunning.

The Courtney Love Diet

2011-02-02T10:55:00.001-08:00

Courtney Love has dropped 52 pounds and she says she did it through exercise and diet, not surgery. (Well, she did have a little bit of surgery, she had her breast implants removed.)

The Courtney Love weight loss plan apparently consists of putting a padlock on the fridge, drinking Isopure meal replacement shakes twice a day, and eating fish and veggies for dinner. Her exercise was running on a treadmill, Pilates and yoga.

Love blames her weight gain on Macrobiotic food.

If you're interested in picking up any of Courtney Love's fat clothes (sizes 6 & 8, ahem) you can bid on them on Ebay where she's auctioning them off to support charity.

UPDATED: I put this in the comments but I just have to post it here too ~

I have to say that I don't like the way that she looks, she certainly doesn't look healthy. I don't know that the Isopure people will be happy with her endorsement.

I can't believe that no one commented on the clothing sizes! First, Courtney Love was 182 pounds so I really doubt that her "fat clothes" were sized 6 & 8.

Second, to call sizes 6 & 8 "fat clothes"? Puhleeze. People magazine needs a reality check.

Ms Calabaza - Virginia woods, United States

2011-02-02T10:54:00.000-08:00

Old curmudgeon kinda going through the "empty nest syndrome". I live in the woods of Northern Virginia with the old man and our two dogs enjoying our view. Oh, I have opinions; Gawd knows. And this is just my little place to post about the absurdities of every day life, have a few chuckles along the way and showcase stuff I find while blog-hopping. I welcome you to come and visit anytime. If you want to comment just go to comments and click anonymous and go for it. If you want, then you can sign in with your name or faux name ~ but you don't have to ~ remember it's whatever tickles your pickle . . . Oh, and I love pumpkinseeds and bad punctuation . . . Ms Calabaza

musings of a hermit curmudgeon . . .

2011-02-02T10:53:00.000-08:00

Imagine for a moment, you decide to get away for a weekend and get on this plane . . . See Video Above : What’s going on here? A South Asian man screaming “Allahu Akbar” and “f***ing white people” freaks out on a plane. He yells at other passengers to “Shoot me! Shoot me!” He’s restrained by several large men. The vid is hot on Liveleak and YouTube, where it was posted yesterday. The person who posted it claims: “I don’t know what happened here. But this happened on my Air Canada plane ride to London, England in December 6th, 2007 from Toronto…My partner and I decided we should videotape this in the interest of sharing the experience we went through on this plane with those interested.” A reclusive curmudgeons musings on life . . .

3 comments:

Anonymous said...: Maybe the goat's milk in coach was not to his liking.Oz; December 15, 2007 12:17 PM
colleency said...: I think he was mad at having a middle seat.Seriously - it's very heartening to see the passengers respond in a forceful - yet compassionate - manner, reassuring him that he wasn't gonig to die, while making sure he was restrained. An airliner will never again be taken over by terrorists - not because of TSA, but because of passengers like these.; December 16, 2007 5:54 PM
Legal Pub said...: Yup, passenger will no longer take any crap. I suspect that any modern terrorist will now receive a heck of a beating on a plane. Armed with pens and belts and boiling water, the odds are that any terrorist today will experience a lot of pain even before the air marshal relieves his suffering.